Posts Tagged ‘FDGR’
Emisiunea Tema Saptamanii - joi, 20.10.2011, ora 21,00
Joi, 20.10.2011 incepe oficial recensamantul populatiei si al locuintelor 2011. Ideea de baza este ca fiecare sa declare in mod corect si complet in ceea ce priveste apartenenta etnica sau religioasa. Tocmai in cadrul acestui context voi discuta cu reprezentanti ai FDG Satu Mare.
Vom discuta despre recensamantul populatiei care debuteaza acum, minoritatea germana din judetul Satu Mare, investitiile germane din judet, activitatile culturale, economice si politice ale FDG, Liceul German Johann Ettinger precum si despre ajutorul acordat de Statul German prin Fundatia Satmareana.
Invitatii emisiunii sunt Leitner Istvan - presedinte organizatia municipala si Stefan Ressler - responsabil relatia cu presa din partea Forumului Democrat German Satu Mare.
Emisiunea “Tema Saptamanii” - joi, 27.01.2011, ora 21,00
Emisiunea din aceasta saptamana doreste sa va prezinte Liceul Teoretic German “Johann Ettinger” din Satu Mare, unicul liceu cu predare in limba germana din nord-vestul Transilvaniei si implicit a Romaniei. Vom discuta despre istoria liceului, activitatile scolare si extrascolare precum si planurile de viitor. Vom aborda si teme legate de FDGR si de apropiata comemorare a deportarii svabilor satmareni.
Invitatii emisiunii sunt Maria Reiz - director al Liceului Teoretic German “Johann Ettinger” Satu Mare si Stefan Ressler - avocat stagiar, absolvent al liceului, reprezentativ pentru tineretul din FDGR Satu Mare.
Politica tinerilor
In cursul zilei de sambata, 22 ianuarie 2011, am fost invitat de catre organizatia de tineret a Partidului Democrat-Liberal (PD-L) Satu Mare sa particip la Conferinta Judeteana unde s-a ales noua echipa de conducere a tineretului PD-L la nivel de judet.
Rolul meu acolo a fost de a transmite un mesaj din partea organizatiei pe care o reprezint si anume Tineretul National Liberal (TNL) - structura de tineret a Partidului National Liberal (PNL) Satu Mare, fiind de altfel o uzanta ca la astfel de alegeri sa fie invitati reprezentanti ai celorlalte formatiuni politice. Mesajul meu a fost unul simplu si lipsit de formalism, am tinut sa ii felicit pe tinerii aflati in sala pentru simplul fapt ca prezenta lor acolo inseamna ca doresc sa se implice activ in viata comunitatii (chiar daca din alta formatiune politica, diferita de cea pe care o reprezint). Sper ca generatia nostra sa reuseasca sa realizeze multe lucruri, vazute ca imposibile pana acum in politica romaneasca.
Punctul central si de fapt ideea de baza a mesajului meu a fost faptul ca este normal sa fim concurenti, rivali,
adversari politici si sa avem puncte de vedere diferite insa acest lucru nu inseamna ca nu trebuie sa ne respectam - facand parte din partide politice diferite, noi suntem adversari politici, dar nu suntem dusmani…
Alaturi de mine au fost prezenti si Nagy Szabolcs din partea UDMR si Stefan Ressler din partea FDGR. Presedinte al tineretului PD-L a fost ales Adrian Cozma pe care tin sa il felicit si cu aceasta ocazie. Atat Adrian cat si Stefan imi sunt prieteni apropiati, fiind toti trei tineri avocati in cadrul Baroului Satu Mare. Nu pot sa nu apreciez faptul ca la nivel judetean, organizatiile de tineret ale PD-L si PSD (Ciprian Ardelean) sunt conduse de catre colegi avocati. Poate vom reusi sa demonstram cu totii ca suntem capabili sa facem o altfel de politica, speranta mea asta e…
sursa foto: portalsm.ro si satmareanul.net
Cum sa-ti conduci afacerile de la Satu Mare
Astazi, a aparut Topul Forbes 500 Miliardari - editia 2010 unde apar si oameni de afaceri satmareni (care provin din Satu Mare, locuiesc aici sau isi desfasoara o buna parte a activitatii in judetul nostru). Satmarenii prezenti in top demonstreaza un lucru cert, faptul ca se poate si de aici de la Satu Mare sa cresti o afacere de succes si sa o dezvolti la talie nationala.
Vasile Lucut - ocupa locul 189 in clasament (28-29 mil. euro) - retail alimentar
Numele de Unicarm este sinonim deja cu Satu Mare, a inceput cu carmangerie apoi a trecut si la panificatie, patiserie, cofetarie, lactate, inghetata avand de asemenea o retea puternica de magazine, supermarketuri sub brandul Unicarm. Satmarenilor li se pare ceva normal sa aiba un astfel de magazin in apropiere, insa mai nou orase mari precum Oradea sau Clujul se umple de astfel de magazine. Sediul central este in Vetis, langa municipiul Satu Mare.
Familia Mois - ocupa locul 214 in clasament (24-25 mil. euro) - imobiliare, constructii, retail
Gheorghe Mois detine compania de constructii Castrum Corporation Satu Mare. Este originar din Negresti-Oas si are o serie de constructii de referinta in centrul Bucurestiului. Ceea ce nu a scris nici topul Forbes - si sper sa nu gresesc - este omul din spatele investitiei Grand Mall SM - mall-ul care se va deschide in Satu Mare la intersectia strazilor Stefan cel Mare si Iuliu Maniu.
Lieb Mihaly - ocupa locul 305 in clasament fiind nou-intrat (16-17 mil. euro) - componente auto
O alta firma de referinta, sinonima cu Satmarul, cel mai mare importator de componente auto din Romania - Autonet Satu Mare. Are sediul pe bulevardul Aurel Vlaicu in drumul spre Petea-Csengersima. Are o serie de filiale in intreaga tara. De anul acesta, dl. Lieb face parte din Comitetul de Supraveghere al organizatiei mondiale dim domeniul auto ATR din Stuttgart, este presedinte al Camerei Mestesugarilor si membru activ al FDGR. Are o contributie importanta la portalul local de limba maghiara szatmar.ro.
Nu apar in topul din acest an nume cu care ne-am obisnuit deja sa fie prezente sau care ar putea sa apara de genul familia Dan (Certeze, Negresti-Oas), familia Tantas (Negresti-Oas), Vasile Bud (Satu Mare), familia Lata (Carei) …
Sursa partiala: Topul 500 Forbes - editia 2010
PS. Fara legatura cu tematica acestui articol am simtit nevoia sa felicit echipele de juniori ale Romaniei si Ungariei care au disputat astazi un frumos meci pe stadionul Olimpia Satu Mare.
Emisiunea “Tema Saptamanii” - joi, 11.03.2010, ora 21,00
Emisiunea din aceasta saptamana prezinta concluziile desprinse de catre organizatori in urma Expo 2010 - Fabricat in Satu Mare, bilantul evenimentului si planurile de viitor.
Invitatii emisiunii sunt domnii Dan Brumboiu si Tiberiu Markos in calitatea lor de presedinte si respectiv vicepresedinte al Asociatiei Economice Germano-Romane pentru Regiunea de Nord-Vest Satu Mare.
Emisiunea va putea fi urmarita aici.
Emisiunea “Tema Saptamanii” - joi, 18.02.2010, ora 21,00
Emisiunea din aceasta saptamana are ca tema expozitia “Fabricat in Satu Mare/ Hergestellt in Sathmar”, editia I, care va avea loc in perioada 25-27 februarie 2010 in incinta Muzeului Judetean.
Invitatii emisiunii sunt domnii Dan Brumboiu - presedinte Asociatia Economica Romano-Germana pentru Regiunea de Nord-Vest Satu Mare si Josef Holczli - secretar al Asociatiei “Camera Mestesugarilor” Satu Mare si vicepresedinte al Asociatiei Economice.
Emisiunea va putea fi urmarita aici.
Scopul acestui eveniment este prezentarea rezultatelor obtinute de firmele germane, de promovare a produselor firmelor, a potentialului productiv satmarean si nu in ultima instanta prezentarea sanselor oferite tinerei generatii in ocuparea de noi locuri de munca.
Emisiunea “Tema Saptamanii” - joi, 04.02.2010, ora 21,00
Emisiunea din aceasta saptamana are ca tema administratia locala si realizarile din comuna Foieni printre care si recent inauguratul Camin pentru varstnici, realizat printr-un adevarat parteneriat administratie-locuitori-investitori.
Invitatul emisiunii este dl. Heinrich Mihaly (FDGR) - primar al comunei Foieni, judetul Satu Mare.
Emisiunea va putea fi urmarita aici.
Martiriul unei etnii - Petresti (sambata, 30.01.2010)
Am participat in cursul zilei de sambata la invitatia bunului meu prieten Stefan Ressler, un tanar care va avea multe de spus in viitorul Forumului German satmarean, la manifestarile organizate in comuna Petresti de catre FDG Satu Mare pentru comemorarea a 65 de ani de la deportarea svabilor satmareni in URSS.
Dimineata am participat la slujba tinuta de 12 preoti impreuna cu episcopul Schonberger. Dupa slujba a avut loc o ceremonie de depunere de coroane la Monumentul local al deportatilor din cimitirul Petresti. A urmat apoi un program cultural si o masa festiva la Casa de Cultura din comuna. Ceea ce m-a impresionat a fost demnitatea acestei etnii si modul caracteristic in care isi cinsteste trecutul, putem invata cu totii din exemplul dat de ei. Intreaga manifestare s-a desfasurat in trei limbi: germana, romana si maghiara - majoritatea fiind maghiarizati si vorbind in familie aceasta limba, semn al multiculturalismului transilvanean.






