Posts Tagged ‘Adevarul de Seara’
Proiectul “I Love Satu Mare” ia amploare
Cred ca nu mai este un secret pentru nimeni ca eu tin foarte mult la acest oras cu oamenii si locurile sale si incerc prin
tot ceea ce fac sa trezesc patriotismul local al satmarenilor. De multe ori am fost acuzat ca vad doar partile rele, ca am tendinta sa critic - mai ales pe blog sau in emisiune - insa fac acest lucru tocmai pentru a trage un semnal de alarma in legatura cu multe lucruri care in momentul de fata nu sunt asa cum ar trebui sa fie in oras.
Si pentru a scoate in fata ceea ce este frumos, valoros, cu ce ne putem mandri - oameni de exceptie, locuri reprezentative, cladiri deosebite - a luat nastere, timid, asa cum ii spun acum - proiectul I Love Satu Mare.
De ce ii spun proiect? Pentru ca sub aceasta titulatura doresc sa initiez o miscare, sa realizez actiuni si proiecte legate de oras, pagina de Facebook si ulterior cea de internet www.ilovesatumare.ro fiind doar primii pasi in acest sens…Doresc sa multumesc tuturor satmarenilor, oriunde s-ar afla acum, prietenilor, cunoscutilor si colaboratorilor care au imbogatit prin prezenta si aport pagina de Facebook I Love Satu Mare. Echipa este formata momentan din subsemnatul impreuna cu Paul Pop si Ovidiu Negrean - insa lista este deschisa.
De ce m-am decis sa scriu acest articol? Pentru ca astazi in editia locala a cotidianului Adevarul de Seara apare un articol legat de I Love Satu Mare.
Judetul in care orasul e “sat” - via Adevarul editia nationala
Chiar foarte interesanta tema propusa de catre cei de la Adevarul. Nu stiu cati dintre noi stiu sau se intreaba macar
de unde aceasta denumire mai neobisnuita pentru un oras, municipiu chiar, de Satu Mare si daca se potriveste aceasta unui oras.
Totul a inceput de la articolul publicat de catre editia locala Satu Mare a cotidianului Adevarul de Seara si tema a fost dezvoltata si preluata se pare de catre editia nationala a cotidianului Adevarul de astazi - poate vor afla astfel si altii din tara despre Satu Mare.
Componenta “sat” din numele celui mai mare oras din judet, de fapt municipiul-resedinta de judet este una care m-a intrigat mereu si cred ca multi satmareni se intreaba sau sunt curiosi legat de aceasta denumire. Din pacate, satmarenii, de multe ori dezamagiti de ritmul lent de dezvoltare al orasului, desi ne aflam la granita cu Ungaria si Ucraina, spun mai in gluma, mai in serios ca i se
potriveste denumirea de sat. Argumentele folosite ar fi ca nu se intampla multe, pentru ca tinerii nu prea au posibilitati de distractie sau de afirmare, pentru ca ne caracterizeaza o stare generala de apatie sau pentru ca exista acea senzatie ca ne cunoastem cu totii – de aceea este asemuit cu un sat de catre unii incurajati tocmai de denumirea de Satu Mare.
Apoi mai exista acea confuzie pentru cei care nu sunt din zona intre Satu Mare si Baia Mare. Denumirile in maghiara si germana ale orasului merg si ele inspre ideea de sat. Denumirea este deja incetatenita, o cunoastem cu totii si o consideram deja ceva normal. Nu sunt un specialist in istoria denumirilor sau in etimologie dar iubesc si respect denumirea de Satu Mare care e un oras care merita atentie.
PS. FOTO1 infatiseaza cetatea straveche a Satmarului, FOTO2 prezinta piata centrala in jurul anului 1900 - in loc de Dacia este vechea Primarie - sursa foto: Adevarul de Seara - editia de Satu Mare
Cladirea Teatrului de Nord sau cum se clatina cultura
Din ciclul Unde am fost si ce-am ajuns… - urmatorul articol este preluat din editia locala a cotidianului Adevarul de Seara ( multumiri Gabrielei Puscasiu ):
Loja Teatrului de Nord, care dispune de 75 de locuri, nu mai este deschisa publicului si a fost transormata in depozit de angajatii institutiei. Aproape 20% din cele 440 de locuri ale salii de spectacole a Teatrului de Nord nu pot fi folosite. Cladirea Teatrului de Nord a fost reabilitata ultima data in anul 1970 !!!. Din cauza faptului ca unele incaperi au devenit improprii pentru desfasurarea activitatii, cea mai mare problema a angajatilor celei mai mari institutii de cultura din oras este lipsa de spatiu. “Teatrul nu dispune de un depozit pentru costume si accesorii, dar nici pentru decorurile construite pentru spectacole, care ar putea fi refolosite”, sustine Kovacs Eszter, secretar literar al Teatrului de Nord. Angajatii institutiei au apelat la solutii extreme pentru rezolvarea problemelor. “Am fost nevoiti sa inchidem o parte din loja de sus si sa folosim spatiul ca depozit”, mai spune secretarul literar. Decorurile folosite pentru punerea in scena a spectacolelor sunt depozitate in curtea institutiei. “Problema cea mare e ca aici, dupa o ploaie torentiala, toate se deterioreaza si nu pot fi refolosite, ceea ce inseamn? pierderi materiale pentru noi”, a declarat Kovacs Eszter. Peretii Teatrului de Nord sunt crapati in mai multe zone, dar grav este faptul ca si tavanul incepe sa cedeze. “Tavanul sta sa se prabuseasca in mai multe locuri, in special in loja de sus, folosita pentru a depozita costumele si accesoriile actorilor”, mai spune Kovacs Eszter. Angajatii Teatrului spera ca se vor gasi bani pentru reabilitarea imobilului, ceea ce ar permite reorganizarea activitatii in spatiile cladirii. Probleme mari sunt si in ceea ce priveste iluminatul, care functioneaza cu un sistem vechi de peste 30 de ani !!!. Angajatii se plang de faptul ca centrala termica a Teatrului se strica frecvent si consuma mult. “Este nevoie de o reabilitare completa atat a cladirii, cat si a instalatiilor, deoarece cheltuim foarte multi bani pentru incalzire din cauza centralei termice vechi si defecte. Din noiembrie pana in aprilie inclusiv, cheltuielile lunare pentru incalzire se ridica pana la 20-30.000 lei lunar, suma ce ar putea fi redusa considerabil daca sistemul nu ar fi defect si nu ar consuma gazul in exces”, spune Stier Peter, directorul general al Teatrului de Nord.
Primaria Satu Mare a depus un proiect de finantare din fonduri europene pentru reabilitarea intregii cladiri. Valoarea proiectului este de 3 milioane de euro, din care contributia Primariei este de 2%. Proiectul a fost depus in luna martie, in prezent fiind in stadiul de evaluare. Daca va fi aprobat, lucrarile de reabilitare ar putea incepe in primavara anului viitor.
Portret in Adevarul de Seara - editia de Satu Mare
Redau in cele ce urmeaza continutul portretului realizat in Adevarul de Seara - editia de Satu Mare ( sambata, 17 iulie 2010 ) si care ma are in prim-plan:
Adrian Pop - Aparatorul de pe sticla
A absolvit doua facultati, Drept si Studii Europene, un masterat si diferite cursuri de diplomatie. Desi a ales avocatura, are ca pasiuni politica, administratia si presa.
Adrian spune ca inca din scoala generala s-a simtit atras de literatura si drept, fiind chiar unul din redactorii paginii dedicata elevilor de la un ziar local. Dupa absolvirea liceului, a ales Facultatea de Drept de la Cluj Napoca, motivand ca acest domeniu ii poate oferi multe posibilitati, inclusiv in administratie publica si in politica.
Drept si diplomatie
” Nu regret ca am ales Dreptul, deoarece imi deschide multe porti in viata, insa fiind preocupat si de relatiile internationale, m-am inscris si la Facultatea de Studii Europene, pe care am completat-o cu un curs de pregatire la Institutul Diplomatic Roman din Bucuresti, in paralel cu masteratul in Drept de la Satu Mare”, explica tanarul. Acum este avocat stagiar la un cabinet particular din oras.
Fiind deosebit de preocupat de orasul in care traieste, dupa cele doua facultati absolvite la Cluj si cursul diplomatic de la Bucuresti, satmareanul s-a intors in orasul natal.
“Ma simt foarte legat de acest oras, desi nu e unul la fel de mare si de dezvoltat precum Clujul sau Bucurestiul. Sunt foarte apropiat de prieteni si, mai ales, de parintii mei, dar motivul revenirii mele este si faptul ca din punct de vedere profesional, as avea mai multe sanse de afirmare aici, pentru ca vad potential in orasul nostru. Cred ca este nevoie de o patura de oameni care sa incerca sa schimbe ceva”, continua tanarul.
Are o emisiune la TV Read the rest of this entry »






